Angajez un clovn

Se intampla imi doresc sa ma intorc. Imi doresc sa retraiesc ce am trait cand eram copil si sa calc in locuri pe care le-am descoperit atunci. Un deal, un munte, un izvor de apa rece. Si ma reintorc. Ca sa nu ma pierd pe mine si ca sa imi astampar setea in izvorul de munte. Drumul spre casa e lung. Dar mie imi place drumul. Zambesc cand vad oameni incaltati in sandale de vara in aeroport. E toamna spre iarna dar ei pleaca sau se intorc dintr-o tara calda. Si sandalele nu sunt decat placerea de a calatori, de a te rupe de un loc pentru a te darui in totalitate altuia. Cateodata imi povesctesc viata calatorilor langa care se intampla sa stau in avion. Povestesc ca si cum nu ar fi a mea. Si ei mi-o povestesc pe a lor. De cele mai multe ori o uit, cateodata o asez pe hartie ca sa nu uit. Cateodata imi pasa, de multe ori nu. Eu ma gandesc la drum. Si la oras.

Drumul e lung dar nu il strabat decat dintr-un singur motiv. Pentru a cobori din tren in orsul de munte. Coborarea din tren e un moment magic. Aerul rece ma loveste placut si ma ameteste un pic. Nicaieri in lume nu miroase ca aici. E intuneric si orice, absolut orice, e familiar. In momentul in care cobor din tren ma simt in siguranta. Pana in acel moment am fost un calator, un ratacit. Ma uit la valiza care ma insoteste si ma gandesc ca in viata nu ai nevoie decat de o valiza in care sa iti arunci cateva lucruri necesare. O valiza si o destinatie. Atat. Trenul pleaca suierand ca si cum m-ar saluta din mers. Si-a indeplinit datoria de a ma lasa pe peronul garii. De aici va trebui sa ma descurc singura. Nimic in lume nu se compara cu senzatia ca ai ajuns, dupa un drum lung, intr-un loc in care te simti in siguranta. Te simti acasa. Luminile de pe strada, umbrele muntilor proiectate pe cladiri, firmele magazinelor, denivelarile trotuarelor, copacii, totul e … al tau. Iti apartine. Tu esti de aici la fel cum si luminile, muntii, magazinele, strazile sunt de aici. Si nimeni nu le cunoaste mai bine decat tine. Tu le-ai creat. Oamenii sunt naluci. Dar racoarea noptii ti-e prieten.

Aici lumea e redata in miniatura. E un mic univers care isi ajunge siesi. Lumea nu e mai buna sau mai rea. E doar familiara. Cunoscuta. Nimic nu te surprinde. Copacii sunt de un verde unic si se inalta in prelungirea orasului spre cer. Cerul e albastru-rece cu nori albi. Pasarile sunt gri-verde si canta in fiecare an la fel. Lichenii de pe trunchiurile cazute de copaci sunt gri-zapezii si miros a ud si a  pamant. Izvoarele sunt involburate si repezi. Vin din munte. Strazile sunt gri-prafuit si de multe ori pustii-triste. Oamenii din orasul de munte parca evita strazile pentru a o lua pe alte drumuri, cunoscute doar lor. E atat de liniste in lipsa lor. Ei exista dar sunt semi-transparenti. Nu cer si nu ofera atentie. Isi pastreaza anonimitatea pentru a lasa orasului primul plan. Orasul traieste prin el insusi. Orasul in sine poarta un suflet pe care il arunca in fata calatorilor rataciti care coboara din tren. Sufletul orasului e in forma de aer. El exista si iti aminteste mereu ca te-ai reintors nu pentru oameni, ci pentru el. Nu pentru copilarie, ci pentru el. Nu pentru Povestile nemuritoare de pe raftul de mijloc al bibliotecii, ci pentru el. Nu pentru tine, ci pentru el.

Aici nimic nu se schimba niciodata. Nimic nu creste sau descreste. Nu evolueaza sau involueaza. Totul e nemiscat. Ramane in pozitia pe care o avea cand l-ai parasit ultima oara. Te asteapta neclintit pentru a-ti reaminti cine erai cand ai plecat. Iti reproseaza subtil faptul ca tu te-ai schimbat. Ca ai stricat mersul normal al lucrurilor pentru ca ti-ai permis sa evoluezi. Dar el, care e statornic, te-a asteptat. Asa cum l-ai lasat. Stia ca te vei intoarce. Toti va intoarceti, ofteaza orasul resemnat. Eu sa fiu in locul vostru nici nu as mai pleca. De fiecare data va reintoarceti mai nesiguri pe voi, mai bogati dar mai saraci, mai invatati dar mai nestiutori, mai alienati de voi insiva. Si eu trebuie sa va recreez echilibrul. Va folositi de mine pentru a ma parasi din nou. Va bucurati de munti, de verde, de aerul rece si apoi, in iluzia ca v-ati vinecat, luati un tren si plecati. Din nou.

Orasul e un drog. Care iti face bine si rau. Pentru ca de fiecare data cand il revezi, iti intaresti convingerea ca esti de aici si de nicaieri altundeva. De aici unde nimic nu se schimba si unde totul sta nemiscat. Orasul cere sacrificu de vieti umane. Isi ia jertfa pe care considera ca i se cuvine. Iti umple plamanii de aer rece, ochii de verde unic, narile de miros de padure umeda, sufletul de melancolie ametitoare si iti sopteste: Eu te-am creat si toate drumurile duc la mine. Tu nu esti decat un ratacit pe care nimic nu il multumeste. Ai nevoie de mine cum ai nevoie de tine. Pentru ca eu sunt identitatea ta. Impaca-te cu tine!

Eu il privesc cu ironie. Batran oras, tu nu stii ce spui. Nu ma cunosti. Eu traiesc aici si acolo. Eu calatoresc si orice loc mi-e casa. Eu nu iti apartin si tu nu mi-esti stapan. Eu nu regret nimic.

Fata nestatornica, imi raspunde el calm, eu nu iti cer nimic ce nu imi apartine. Iti cer doar sa te uiti in tine. Si sa taci. Tu vii aici ca sa taci.

Am tacut. Nu am mai zis nimic. Am tacut si am cautat liniste in mine. Priveam orasul de sus, de pe munte. Soarele de toamna ardea cu surprinzator de multa putere. Imi era cald si soarele imi amortea vocea si sufletul. Am deschis cartea pe care o aveam la mine si am inceput sa citesc. Eram un suflet linistit care citea o carte si din cand in cand se uita la orasul care zumzaia. Orasul mi se paru mic si oarecum trist. Lipsit de viata. Dar linistit. Aici nu se intampla nimic. Tot ce se intampla moare in surdina. Se topeste. Dar ma simteam in siguranta.

Seara am mers la o piesa de teatru. Ca sa tac. Sa privesc si sa nu spun nimic. O piesa despre trei clovni batrani care ratasera orice pe scena vietii. Circul ii alungase, batranetea ii ofilise si tot ce respirau era trecut. M-am simtit trista. Cumplit de trista. Sala era trista, varul verde era tipator si lipsit de gust. Spectatorii erau nelinistiti, ca niste viermi aruncati intr-un recipient din care nu puteau iesi pentru ca peretii erau prea inalti si alunecosi. M-am uitat timp de cateva secunde la niste reliefuri care ieseau in mod dezgustator din perete. Nici macar nu mi-am dat seama la ce folosesc. Prafuite si lipsite de uitilitate si viata. Deprimant. Dar ma simteam in siguranta. Trista dar in siguranta. Clovnii tineau fiecare un monolog despre o viata lipsita de fericire, despre fericirea artificiala de pe scena de lemn, despre locul in care nimeni si nimic nu e trist – circul. La circ oamenii rad. Radeau. Circul s-a schimbat. Oamenii nu mai rad. Piesa nu avea neaparat un mesaj. Sau nu l-am perceput eu din cauza tristetii. Totul era ridicol. Dar eu nu vorbeam.

Am iesit din sala de teatru. Mirosea frumos a oras de munte. Un aer rece si dulce. Cu un iz de fum. Nimic in lume nu se compara cu mirosul orasului. Angajez un clovn, asa se numea piesa de teatru. Ce ridicol. Si trist. Dar eu ma simteam in siguranta.

 

Reclame

Un gând despre „Angajez un clovn

  1. Aura spune:

    Cu cata acuratete ai scris despre oras. Este exact asa. Ca o piatra mare pe fundul paraului, pe care o gasesti exact acolo unde ai lasat-o. Si cred ca locul unde te nasti si cresti ca om are o putere incredibila in a-ti insamanta iubirea neconditionata pentru el.
    Citeam o carte despre o tanara fata in Kabul, capitala Afghanistanului, un alt oras care a „inrobit” atatia oameni. Si e ciudat, dar totodata minunat, sa vezi cum oamenii gasesc frumusetea si sclipirea in noroi si razboi. Pentru ca orasul asta este casa lor, acasa lor; si oricat ar fi de bombardat, ocupat de talibani, rusi sau alti cotropitori, ei vor sa se intoarca acasa, in orasul care ii cheama cu vocea mieroasa a nimfei.
    Chiar daca suntem calatori, ne bucuram ca nsite copii cand descoperim elemente asemanatoare cu cele lasate acasa, poate un pahar cu apa rece si putin dulceaga, aerul rece si curat al diminetii, verdele muntilor, mirosul ierbei proaspat cosita…Astea sunt droguri curate pentru toti cei care si-au lasat locul departe. Sau cel putin pentru mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: