Oamenii-fantoma

 

Seara mi-a facut cadou un cer instelat. Il meritam. Il meritam pentru ca rataceam de cateva zile prin munti in cautarea unei iluzii. Eu caut iluzii fara sa am nevoie de ele. Stiu ca imi ajung mie insami. De cele mai multe ori. Dar mereu inventez iluzii, oameni-fantoma dupa care alerg prin munti. Ii caut nu pentru ca am eu nevoie de ei, ci pentru ca ei au nevoie de mine. Simt asta. Simt de cum ii intalnesc. Simt ca le lipseste ceva. De cele mai multe ori dragostea. Si eu imi doresc sa ii salvez. Nu din bunatate. Din naivitate.

Descoperisem cabana din varf de munte. M-am folosit de veranda scaldata partial in lumina soarelui. Soarele stralucea printre grinzile de lemn care serveau drept acoperis. Ca sa ajung la cabana a trebuit sa urc un deal care servea drept partie de ski. Iarna. Acum imi servea mie. Toamna. Aveam nevoie de oboseala, de un deal abrupt pe care sa il urc si sa ma opresc din cand in cand pentru ca inima imi batea prea cu putere. Aveam nevoie de ceva care sa ma solicite. Pentru ca viata in orasul de munte e inceata. Prea inceata. Atat de inceata incat parca sta pe loc. Parca oboseste foarte des si se opreste ca sa se odihneasca la un popas de munte, sub un brad, in valea dintre doua dealuri. Aici viata isi permite sa stea in loc. Eu nu imi permit sa ma opresc. Pentru ca daca ma opresc, simt ca imbatranesc, ca ma irosesc. Si atunci caut oameni-fantoma sau sentimente-fantoma. Si le iau cu mine in varf de deal, le asez langa mine pe veranda cabanei de munte si ma uit in zare. In zare vad orasul care se intinde lenes in valea dintre munti. Chiar si de aici, de sus, viata nu e sesizabila. Incerc sa imi imaginez ce se intampla in spatele zidurilor de beton. Oamenii probabil traiesc. Dar incet. Eu si oamenii-sentimente-fantoma suntem in siguranta aici. Deasupra orasului. Oarecum in afara lui. Desi parte din el.

Am citit pret de cateva minute. Oamenii-fantoma imi solicitau atentia. Le-am aruncat o privire suparata. Aici e locul meu. Orasul meu. Cabana mea. Cartea mea. Viata mea rapida. Dar oamenii-fantoma, odata ce ti-au intrat in suflet, te bantuie. Te bantuie pentru ca tu ai facut greseala de a-ti dori sa ii salvezi. Cine te crezi tu oare? Suflet in cautare de liniste in varf de munte. Om bland lipsit de orice capacitate de a vindeca. Om neinsemnat care crede in sentimente si oameni-fantoma. Ei nu sunt decat niste naluci intrupate dintr-un suflet saritor in ajutor. In ajutorul cui? Nimic mai mult decat admiratie exagerata. Realitate distorsionata.

Imi ajung mie insami. Trebuie sa imi ajung mie insami. Ceea ce posed irosesc de multe ori pentru altii. Le ridic un templu pentru a le oferi adapost. Le ofer atat de multa atentie incat ei se simt rasfatati. Dau. Nu cer nimic. Cer. Nu primesc nimic. Nu ii dispretuiesc. Ii admir prea mult si, pentru ca sentimentele mele se nasc din esenta, ele doresc sa ramana esenta. Pure. Nealterate. De ce m-as lasa insotita de oameni-fantoma cand existenta e suportabila si fara ei? De ce sa le acord lor mai multa atentie decat spiritului meu pseudo-creator? De ce sa ii vindec pe ei si nu pe mine?

Dezamagirea doare in piept. E o durere dulce-apasatoare. Dezamagirea e pedeapsa pe care realitatea o aplica naivilor. Sufletelor slabe. Celor care se neaga pe sine si cad in pacat. Celor care fac din oameni-fantoma idoli. Celor care uita ca nu suntem decat niste suflete singuratice care ne agatam de iluzii la fel cum globurile se agata intr-un brad de Craciun. Celor care uitam ca implinirea vine din interiorul tau si nu dintr-o vitrina in care oamenii-fantoma isi etaleaza realizarile. Celor care isi permit sa incalce granite. Celor care se uita pe sine pentru a le aminti altora de ei insisi. Celor care isi daruiesc lor insisi puteri dumnezeiesti. Celor care isi uita locul. Si neinsemnatatea.

Cerul instelat parea atat de aproape. Si eu, in loc sa mi-l insusesc, l-am impartit cu oamenii-fantoma. Am simtit nevoia sa il ofer altora in ciuda faptului ca puteam sa il pastrez pentru mine. Imi era adresat mie.

Am inchis ochii, am cautat putere in mine si i-am alungat. I-am transformat in umbre. Umbre care incet incet se vor dizolva. Isi vor pierde din intensitate si vor deveni trecut. Trecut zbuciumat. Nu regret. Nu regret ca am crezut ca stiu sa ii salvez. Nu regret ca i-am cunoscut si i-am lasat sa ma cunoasca. Nu voi plange dupa ei. Nici ei dupa mine. Nu voi cauta nici altii noi. Voi incerca sa imi fiu suficienta mie insami. Pentru ca eu stiu sa imi fiu suficienta mie insami. Prin ceea ce creez. Printr-o coala de hartie pe care o umplu de sentimente la fel cum umpli un cos de paie cu mere. Toamna, in gradina care in curand se va trezi amortita sub bruma diminetii. Vine iarna.

Noaptea a fost scurta. Atat de scurta incat nici nu am simtit-o. Am inchis ochii si apoi i-am deschis. Era liniste in sufletul meu. Pana cand oamenii-fantoma au reaparut. Le-am spus din priviri ca nu ii mai doresc dar nu cred ca au inteles. Inca nu. Dimineata era de culoarea cireselor necoapte. Soarele inca nu rasarise dar nu era departe pentru ca cerul era rosiatic. Rosul aproape rasarit se dizolva in ceata care se ridica din pamant. Nimic mai tandru in lume decat o dimineata la munte. Soarele ameninta sa rasara dar se lasa asteptat, de parca purta o lunga conversatie cu frigul noptii care se incapatana sa plece. Frigul de munte are statutul lui. Bruma se intinde ca o plapuma in gradinile oamenilor. E alba-gri-stravezie si iti inspira nimic altceva decat frig si ud. Dar un frig ud frumos, deloc suparator. Mi-am imaginat ca strabat o livada acoperita de bruma. O strabat desculta si bruma imi raceste picioarele si sufletul. Nu ma sperie dar imi amorteste picioarele. Dar soarele ma salveaza. Rasare timid dar puternic si isi face loc prin patura de ceata pe care o dizolva. Topeste bruma si imi incalzeste usor picioarele. Si sufletul.

Dimineata rece-insorita nu am impartit-o cu nimeni. Nu aveam cu cine si nici nu mi-o doream. Oamenii-fantoma ma urmareau inca cu ochi razbunatori dar ii tineam la distanta. Pe cat posibil. Nu fugeam de ei. Ii alungam. In acelasi timp le regretam absenta. M-am gandit ca va fi mai gol fara ei. Sau mai trist. Ca nu voi mai avea de cine sa am grija. Si atunci m-am uitat in mine. Poate ar trebui sa ma uit mai des in mine. Sa ma privesc si sa ma asigur ca nu ma opresc din scris. Sa ma asigur ca sunt suficient de odihnita si impacata incat sa pot scrie. Pentru ca scrisul poate inlocui oamenii-fantoma. Si sentimentele carora ei le dau nastere. Ma pot salva pe mine prin scris. Si poate si pe altii. Oameni-oameni, nu oameni-fantoma.

Am parasit orasul de munte impacata. Cu mine si cu mama. Careia i-am spus ca o iubesc. Pentru ca de asta strabatusem tot drumul. I-am spus-o oarecum in graba dar vorbele aruncate in graba sunt cele mai de pret. Pentru ca ele sunt nefiltrate, vin din suflet. Ea a plans. Eu nu am plans. Nu atunci. Mi-a spus ca saptamana cu mine i-a adus fericire. Parca am trait pe alta lume. Da, si eu traisem pe alta lume. Una a oamenilor-fantoma. E timpul sa ma intorc la lumea mea. Acasa. Acasa nu mai e in orasul de munte. Acasa e acolo unde e el. Sotul meu.

Ce mult mai e pana ajung acasa… O lume de tari.

Epilog

Orasului de munte nu i-am gasit o alta denumire. Cineva mi-a sugerat Orasul Zmeura. Mi s-a parut ingenios dar inca nu m-am hotarat. Cateodata sunt nehotarata.

In stanga mea a rasarit luna. E atat de departe. Cerul la apus e de culoarea prunelor coapte. Asta am scris acum mult timp. Mi-am amintit fraza asta in timp ce contemplam cerul. Eu cred ca scriu de mult.

Tara mama e la fel de frumoasa vazuta de sus ca vazuta de pe pamant. De sus arata ca un spate de urias. Un urias care doarme cu spatele incovoiat si orice forma de relief e de fapt o cuta a pieii lui. Un urias lenes care nu pare doritor de a se trezi si a-si indrepta spatele. De sus, din cer, tara mama pare mai buna. M-am gandit ca poate si Dumnezeu vede lucrurile mai bune din cer.

 

 

Reclame

Un gând despre „Oamenii-fantoma

  1. cosmisian spune:

    Si-asa m-am lovit eu de prima ta definire a titlului. Am citit mult pana acum si intotdeauna m-a urmarit o obsesie: titlul! Ca e vorba de titlul unei carti, al unui capitol sau al unui film (titlul original), tot m-a urmarit sau m-a fascinat. „Oamenii-fantoma”, „-„, „cratima”… trasatura de unire, dupa cum mai spun manualele de ortografie. Si, cum forma de prezentare ma obliga sa imi caut intelesul chiar in sufletul tau in forma scrisa, ma opresc chiar aici: „Dar mereu inventez iluzii, oameni-fantoma dupa care alerg prin munti”. Ceea ce ai scris mai apoi, e minunat. Un paralelism psihologic intre atractia ta pentru orasul de munte unde mama e personajul drag caruia ii doresti inima, si rasinoasele, care au devenit azi terenul de joaca al oamenilor-fantoma. Dar, cum ei sunt proiectia ta, eu ii voi numi „oamenii-regasire”; asa imi pare mie. Ce cauti in suflet iti e mai usor sa vezi in iluzii, fantome. Le-ai dat oamenilor formele cautarii tale si i-ai hranit cu ce doreai tu de fapt. Ai schimbat menirea fantomei in identitate ce te urmareste in munti si nu ma mir ca tu le poti alunga, pentru ca se simt in largul tau, nu intr-a lor…
    Stelele vazute de pe munte, cerul ce le e perdea in ziua insorita, caldura pietrelor pe care te asezi si privesti aerul cald ce se asterne pe flori… dorinta de a iubi si a fi iubita, satisfactia de a primi fara sa ceri, cand tot ce ai facut e ce face natura, ofera, ofera, ofera…
    Eu cred in oamenii-fantoma pe care tu i-ai creat… sunt ca florile dealurilor pe care le-ai atins cu talpile tale dornice de pamant natal… par profitoare, ca soarele-l absorb, din apa beau necontrolat, insectele-s ademenite de nectar si uite cum se-mbolnavesc de polenizare. In cele din urma, natura e un om-fantoma-regasit.
    Fantastica descriere a orasului tau de munte. As cere, cu respect un colaj de fotografii cu-acest oras…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: