Farul

Image

Esti un model pentru mine de putere si forta dar in acelasi timp ai o gingasie si o bunatate pe care putina lume o are. Unii oameni te folosesc ca pe un far atunci cand uneori viata devine o furtuna intunecata care te face sa te piezi. Te rog, ramai aprinsa pentru ca aici e intuneric.

M-am gandit ca unii oameni sunt prea buni cu mine, ca ma supraestimeaza si ca de fapt se indragostesc de eul meu creator, nu de mine. Intr-o lume nepasatoare au descoperit un om caruia ii pasa de natura interna a lucrurilor si oamenilor, de continut si nu de invelis, de ratele salbatice care pleaca undeva iarna cand lacul e inghetat. Oare unde pleaca? Au descoperit un om care spune fara rusine ca e slab, visator, hotarat, sovaielnic, luptator, invins, fericit, nefericit. S-au descoperit pe sine in mine si colectioneaza sentimentele mele pe care le aseaza cu grija pe un raft, alaturi de ale lor. Faptul ca am capacitatea sa inspir trairi atat de puternice e un dar. Un dar mie si voua. Dar, va rog, nu ma urcati pe un piedestal. Pentru ca imi voi pierde echilibrul si voi cadea de acolo.

Azi sunt un far bolnav care incearca sa dea lumina dar parca nu reuseste. Pentru ca nu stiu sa fiu bolnava, ma zbat sa luminez. Caut lumina in cele mai ascunse camarute ale farului dar nu o gasesc. Nu gasesc decat pete de lumina, mai mult umbra decat lumina. M-am culcat trista si m-am trezit bolnava. Durerea era atat de puternica incat nu mi-am dat seama daca era fizica sau sufleteasca. Eu refuz sa fiu bolnava. Sa nu functionez pe masura capacitatilor mele. Daca sunt bolnava, refuz sa dorm pentru ca, prin somn, as pierde timp. Sunt un fel de cutie neagra care trebuie sa inregistreze tot. Fiecare crampei de durere, fiecare tipat de neputinta, fiecare nerv care doare. Boala ma intristeaza cumplit pentru ca imi rapeste, temporar, bucuria de viata. Ma incetineste si ma slabeste. Simt un fel de toropeala calda, tot corpul mi-e fierbinte si ma doare. Ma doare fizic si sufleteste. Pana si gandurile imi sunt fragmentate. Sar de la unul la altul fara logica si, oricat as vrea sa ma opresc din gandit, nu pot. E un fel de lupta inceata impotriva mea.

Am indragit intotdeauna farurile pentru ca sunt misterioase. Si comparatia cu farul m-a induiosat. M-am gandit mereu ca o cameruta cu vedere spre mare, in interiorul unui far, e locul perfect. Esti la granita dintre apa si pamant, dintre neliniste involburata si liniste inselatoare. Am inchis ochii care ma dureau de boala si am creat un far. Unul alb crescut din stanca si a carui varf inteapa triumfator cerul.

Zgomotul valurilor nu ma mai deranja demult. La inceput nu puteam sa dorm pentru ca imi era frica ca valurile sa nu se loveasca razbunator de far. Fiecare val nu era decat o incarcatura periculoasa de emotii, un strigat de razbunare. Marea stie sa se razbune. Mi se pareau asurzitoare si cateodata le auzeam vorbind intre ele. Vorbeau despre pesti, despre corabii scufundate si despre oameni inecati. Tot ce spuneau ele mi se parea tragic. Marea nu e vesela. Se intampla sa fie inselator de linistita dar niciodata vesela. Despre far nu spuneau decat ca nu ii vedeau rostul, era o inventie umana care nu facea nimic decat sa margineasca marea. Indruma ratacitii. Ratacitii sunt mereu rataciti si, chiar daca un far ii lumineaza, ei nu se intorc pe tarm. Ei au plecat tocmai pentru a se rataci. Dar farul nu intelege asta, asa spuneau valurile.

Incet incet am inceput sa iubesc valurile. Pentru ca orice iubesti nu ti se mai pare suparator. Si ele s-au sincronizat cu respiratia mea. Respiram in acelasi ritm. Furtunile nu ma deranjau nici ele. Erau momentele in care marea se impunea, se razvratea. Asteptam linistita sa treaca. Jocul de putere se termina mereu cu un rasarit de soare bland. Aproape orice neliniste se dizolva intr-o liniste impaciuitoare. Pajistea din jurul farului era gradina mea. Nu o creasem eu, o gasisem acolo. Era acoperita de o iarba galbena, nu foarte inalta. Intr-un colt care dadea spre stanca plantasem niste mirodenii si niste legume. Ca sa nu ma simt singura. Legumele le strangeam cand erau coapte si le puneam intr-un cos pe masa din bucataria albastra. Bucataria avea un geam mic care dadea spre mare. In geam pusesem un ghiveci cu flori roz astfel incat ele pareau nascute din mare. Nu cresteau inalte. In bucatarie mirosea a rozmarin si a legume proaspete.

Dormitorul e mic si impanzit de barne de lemn. Intre doua geamuri mici se intinde patul in care dorm. E impodobit de un baldachin din perdea verde pal. Baldachinul ma apara, la fel ca si mirodeniile, de singuratate. Patul miroase a mare sarata si a asternut curat. Dimineata deschid geamurile mici si racoarea ma invioreaza. Cartile din jurul patului incep sa tremure sub o pala de vant. Se deschid spre a se inchide singure. Le-am citit pe toate de cateva ori. De fiecare data altfel.

Camera in care scriu e rotunda. Din ea pleaca o scara de lemn care duce la far. Masa de scris e din lemn de cires. Un pic rosiatic. Vechi. In camera de scris miroase a iasomie si a mare. A woman must have money and a room of her own if she is to write fiction. Cateodata ma trezesc dimineata si scriu cateva ore pana cand soarele ma alunga din casa si ma invita la o plimbare pe tarmul marii. Se intampla si sa stau la masa de scris si sa nu scriu nimic. Pentru ca nu am nimic de spus. Se intampla sa stau pe scaunul balansoar din lemn de langa masa de scris si sa visez. Sau sa plang. Sau sa cant. Nu sunt niciodata o femeie singura sau trista. Dar se intampla sa fiu o scriitoare singura sau trista.

Scara care duce spre far ma sperie putin pentru ca e ingusta si abrupta. Si miroase a vechi. O urc in fiecare seara cu grija cand ma duc sa privesc marea. In cameruta de sus, a farului, miroase a lumina electrica si a fier incins. E ciudat ca mirosul marii nu patrunde aici. Marea se intinde uriasa la picioarele farului. Privind-o, ma gandesc la un servitor ingenunchiat in fata stapanului. Nu farul lumineaza marea, marea imbratiseaza farul. Farul nu ar exista fara de mare. Ar exista dar nu ar fi decat o cladire ciudata care da lumina in zadar. Farul exista pentru ca marea exista. Lumina pe care o da el se naste din valurile marii. Lumina pe care o eman eu se naste din marea mea de trairi. Si le lumineaza pe fiecare pentru a le face clare si desavarsite. Scrierile mele nu salveaza rataciti. Ele doar subliniaza faptul ca suntem rataciti. Farul nu arde pentru a salva. El arde pentru a lumina, pentru a transforma marea de sentimente involburate in trairi umane. Firesti. Neartificiale.

Am deschis ochii si ma gaseam intr-o piata. Vroiam sa cumpar fructe proaspete. Ma leganam pe un calut-balansoar pentru copii. Farul nu disparuse dar se indepartase. Il creasem pentru a-mi lumina trupul bolnav. Eu nu stiu sa fiu bolnava. In dreapta mea un barbat si o femeie dansau. Ea foarte suav, el un pic rusinat dar fericit. Nu mai vazusem niciodata un barbat si o femeie care sa danseze intr-o piata. Am zambit. Si farul a inceput sa lumineze. In mine si in voi.

Tu esti un model pentru mine de sacrificiu. Un om in cautare de sine insusi. Esti un luptator care loveste cu blandete nu pentru a rani, ci pentru a corecta. Te rog, nu te lasa invins in lupta ta si alunga intunericul prin lumina proprie. Cand obosesti, iti ofer camera si patul meu. Eu ma voi aseza in balansoar si te voi privi dormind in mirosul de mare sarata. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: