Arhivele lunare: Aprilie 2014

Preview

Bloem

Îi admirasem mereu mâinile. Analizasem de zeci de ori poza de la căsătoria lor civilă, cea în care fiecare dintre ei se uita în altă direcție. Ea în jos, puțin abătută. El în sus, puțin îngândurat. El puțin mai bătrân decât ea. Ea cu brațele pline de flori pe care nu le poți cumpăra decât vara. El cu ochelarii specifici vremii care îi dădeau un aer intelectual. Mâinile lui cuprinzându-i-le pe ale ei. Singura formă de atingere fizică pe care o văzusem între ei. Singura pe care îmi permiteam să mi-o închipui. Singura veritabilă pentru că era surprinsă de un aparat de fotografiat. Dacă mâinile lui nu i le-ar fi atins pe ale ei, aș fi crezut că nu s-au atins niciodată. Că nu îsi cunoșteau textura pieii, că nu se priviseră niciodată în timp ce celălalt făcea baie. Că ea nu îl văzuse niciodată în timp ce el își arunca hainele cu care fusese pe munte pe cimentul rece din baie. Că el nu îi privise niciodată coloana vertebrală. Sau șoldurile. Că ea nu acordase niciodată importanță felului în care buzele i se schimonoseau atunci când era îngândurat. Că el nu îi privise niciodată mâinile atunci când ea se pieptăna. Că ea nu îi spălase niciodată părul. Că el nu o mângâiase niciodată pe burtă atunci când ea era însărcinată cu Lotusul din mlaștină. Sau cu mine. Sau nu era însărcinată. Că ea nu îi atinsese niciodată umerii în timp ce el se odihnea vara pe plaja din Eforie Nord. Că el nu îi cunoștea finețea pieii în locul din spatele genunchiului. Că ea nu îl privise niciodată în timp ce el dormea. Că el nu își așezase niciodată degetul în gropița ei de la baza gâtului. Acolo unde îți simți pulsul. Că ea nu îl sărutase niciodată pe frunte. Că el nu o sărutase niciodată în spatele gâtului, la bază. Că ea nu îl cunoștea. Că el nu avusese curaj să o descopere. Că eu, cu puțina mea experiență de viață, trebuia să rezolv un joc de cuvinte încrucișate. Cuvinte pe care încă nu le învățasem.

Îi priveam mâinile vineții care trăgeau sania pe care Lotusul din mlaștină și cu mine stăteam fericiți. Pe fundalul alb al primei ninsori, culoarea lor avea ceva nesănătos. Morbid. Un mov vinețiu străbătut de suvițe roșii. Erau umflate și cureaua de piele atașată saniei amenința să îi străpungă pielea. Îmi închipuiam picăturile de sânge cald căzute în zăpadă și marcându-ne drumul spre pârtia de sanie. Ca în Hansel și Gretel.

Scriu o carte.

Anunțuri