Arhivele lunare: Iunie 2015

Manifest de înstrăinare

Orasul zapada

Vara nu e niciodată tropicală în țara-surogat. Exceptând anul ăsta când temperaturile ridicate au devenit subiectul principal de conversație care salvează colegi sau vecini care nu se cunosc foarte bine de la momentele de tăcere stângace. În sala de așteptare a Primăriei atmosfera e aglomerată. E cald și nimic nu e static. Un băiețel blond se agață cu înverșunare de recepție în timp ce o privește încruntat. E prea înaltă. O femeie tânără cu un copilaș în brațe răsuflă greu în căutarea unui loc să se așeze. Un bătrân se ridică greoi când numarul lui de ordine e afișat pe ecranul modern. Își târâie cârja după el și încearcă să se grăbească. Nu reușește. Funcționara de la ghișeul șapte îl întâmpină cu un zâmbet larg dar scurt. O femeie musulmană se uită intrigată în jur. Se află în compania altei femei care poartă același voal. Eu. Eu m-am așezat pe o canapea și mă uit obsesiv la ecranul pe care numerele de ordine sunt afișate la interval de câteva secunde. Un semnal sonor indică apariția unui număr nou. Tresar de fiecare dată și mă uit pe bonul de ordine. Încă nu e rândul meu. Am fost atât de tristă în ultima vreme. Nu m-ar mira ca cineva să mi se adreseze “E atât de cald!”

Apariția numărului meu pe ecran îmi curmă gândurile. Sunt obosită. La ghișeul la care trebuie să mă prezint mă așteaptă un domn în ochii căruia nu pot citi nimic. Între două vârste, amabil, poartă ochelari, are ochii albaștri. Mă aflu la Primărie pentru a aplica pentru naționalitatea-surogat. Domnul cu ochii albaștri îmi întinde două documente pe care trebuie să le citesc bine și să le semnez. Există și un al treilea, adaugă puțin șoptit de parcă ar fi un secret, dar acela necesită mai multe explicații și îl vom discuta ulterior.

Conform primului document, declar că am un nume de familie. În Egipt, de exemplu, îmi explică domnul cu ochi albaștri, primești un prenume propriu, apoi prenumele tatălui, prenumele bunicului de pe tată dar niciun nume de familie. În țara-mamă nu e cazul. M-am întrebat cum îl chema pe bunicul de pe tată. Nu mi-am amintit.

Conform celui de-al doilea document, declar că nu am participat la acțiuni politice cauzatoare de război, că nu am primit amenzi sau orice alte pedepse conform legii. I’m a good girl, vreau să îi spun domnului cu ochi albaștri dar nu pare genul care să aprecieze o glumă cu o ușoară tentă sexuală. Îl privesc inocentă, iar orice urmă de culpabilitate în ochii mei se transformă în candoare. Nu, domnul cu ochi albaștri nu e genul care să aprecieze candoare în ochii unei femei.

Pentru al treilea document domnul cu ochi albaștri își drege vocea ca înaintea unui discurs festiv. În cazul în care Regele țării-surogat va decide că mi se acordă naționalitatea-surogat, va avea loc o ceremonie la care va trebuie să depun o declarație de solidaritate. Verklaring van verbondenheid. În limba-surogat cuvintele au mult mai multă greutate. Această declarație poate fi făcută în două feluri: 1. (scris cu litere roșii) Așa să mă ajute Dumnezeu. 2. (scris cu litere de un albstru pal) Declar cele mai sus menționate și promit!

“Zo waarlijk helpe mij God Almachtig!” (roșu)

“Dat verklaar en beloof ik!” (albastru pal)

Aleg prima variantă, îi spun formal domnului cu ochi albaștri. Am renunțat demult să fac glume cu el. Dosarul e complet, îmi mulțumește și mă întreabă dacă vreau să plătesc taxa cash sau cu cardul. Cu cardul. Formal. Mă întreabă dacă am nelămuriri. Da, vreo o sută douăzeci și trei dar, din moment ce tot a stricat relația dintre noi de dragul formalității, nu i le voi împărtăși lui. Îi mulțumesc.

Locuiesc în țara-surogat de ceva timp. Îmi plătesc impozitele. Nu încalc legi. Niciodată. Educ tineri. Îmi fac meseria conform principiilor etice și morale. Și sufletești. Stăpânesc limba-surogat la un nivel rar întâlnit în rândurile vorbitorilor nenativi. Am un grup de prietene cu care din când în când beau vin și fumez. Și vorbesc. Am o vecină care are grijă de pisica mea când sunt în vacanță. Reciclez gunoiul. Investesc în oameni și proprietăți (exact în ordinea asta). Exist în țara-surogat la nivel administrativ, social, spiritual. Respir. Aici.

Dar…

Oare țării-mame îi pasă că m-am înstrăinat?

Oare munților din orașul-zăpadă le lipsește dragostea mea de verde?

Oare mama fostului meu iubit mi-a păstrat locul la masa ei?

Formal – informal. Rațiune – inimă. Funcționar cu ochi albaștri în care nu se citește nimic și glume cu o ușoară tentă sexuală. Munte și mlaștină.

O nouă naționalitate e ca începutul unei noi povești de dragoste când cea tocmai încheiată încă îți chinuie inima.

Am fost atât de tristă în ultima vreme…

Anunțuri