Arhivele lunare: Noiembrie 2015

Prima ninsoare

A nins în orașul-zăpadă

Timid.

Prietena mamei a murit.

Un cancer galopant, mi-a spus mama la telefon.

M-am prefăcut neafectată

Ca un om matur care înțelege că viața înseamnă și moarte.

 

Nu mi se întâmplă nimic

De câteva luni poate.

Plouă și soarele apune puțin înainte de cinci

Și cerul e rece.

Strada pe care locuiesc e mereu udă.

Ești bine? m-a întrebat.

Da, am mințit.

 

Se apropie competiția

O aștept de parcă aș participa eu la ea.

Îmi doresc să câștige medalii

Ca să fiu mândră de el.

Ai grijă să nu te tai în timp ce faci mâncare, mi-a spus.

De ce spui asta? am întrebat.

 

Nu e decât o toamnă înceată.

Am un secret

Pe care am reușit să îl păstrez de câțiva ani.

Am început să mă interesez de istorie

Și citesc.

Aștept.

 

Să se întâmple ceva.

Să câștigi medalii.

Să apară cartea.

Să ningă.