Definiția colindului

FullSizeRender

 

În sala mică de spectacole mă simțeam emoționată și un pic stingheră. Un concert de colinde din țara-mamă transpus într-un decor străin. Străin dar devenit familiar. În drum spre sala de spectacole m-am plimbat pe marginea canalelor de apă. Instalațiile luminose erau încolăcite îndemânatic în jurul crengilor de copaci pe care îi admirasem în diferite anotimpuri. Un fel de arțari dar foarte înalți. Magazinele de haine se închideau, iar oamenii se întorceau spre gara centrală, cu mâinile ocupate cu pungi de hârtie dreptunghiulare.

În inimi urca seara.

Femei îmbrăcate cu ii înflorate ocupau holul în care mirosea a mâncare specifică țării-mame. Limba-surogat era în minoritate și asta mi s-a părut straniu. Cele câteva voci de bărbați din țara-surogat care își însoțeau iubitele la concertul de colinde se pierdeau între conversații despre copiii care crescuseră, noul loc de muncă sau sărbătorile care urmau să vină. Mergi acasă? se întrebau unii pe alții. Chipuri cu trăsături pe care le recunoșteam. Mă întrebam dacă și eu semănam cu femeile cu ii. Dacă cineva, uitându-se la chipul meu, mi-ar fi ghicit provenineța. Dorință de unicitate. De vers pe care nu l-a mai scris nimeni. De cânt pe note nemaiauzite.

Între două zile nu-i decât o noapte.

 Mă gândeam la o traducere veritabilă a cuvântului colind. Colindele nu sunt doar cântece de Crăciun. Kerstliedjes. Colindele sunt serile de iarnă din orașul-zăpadă. Când ornamentele agățate stângaci de lampadare se aprind prea țipător. Când străzile se lipsesc de oameni și asta le dă un aer feeric. Tainic. Colindele sunt casele evreiești de pe strada Mihai Eminescu. A căror fațadă a fost renovată în culori atât de neasortate. Colindele sunt magazinele de pe strada Șase Martie în care manechine vechi poartă haine noi. Colindele sunt brazii verzi încărcați de zăpada care a căzut azi-noapte. Și aleile din parc care de o parte și de alta sunt străjuite de busturi de scriitori, personalități istorice și oameni de seamă ai orașului-zăpadă. Se odihnesc sub un strat de zăpadă care li s-a așezat pe umeri.

Fir de iarbă amărui.

Artistul era cărunt. Puțin adus de spate, mai înalt decât părea la televizor. Îl văzusem de multe ori când în serile lungi mă uitam la programele de sărbători de iarnă. Un televizor alb negru pe care mama l-a dus la reparat de multe ori. Prea multe. O voce blândă, clară și puternică. O chitară care se obișnuise cu el. Un coleg care îl însoțea și îl acompania la voce și chitară. Un scaun pe care se așezase pentru a se ridica de câteva ori în timpul spectacolului ca să-și aplaude publicul. Smerenie. Între cântece povestea diferite întâmplări de dinainte de optzeci și nouă. Colindele lui purtau cuvinte care păreau îndepărtate: pripoare, iarmaroc, primenește, covată, capătă, sfădește, dușumele, cușmă, cămin. Cuvinte care făceau tăcere în mine. Un fel de pace care îți aduce aminte că ești de undeva. Că te-ai născut într-un loc de care aparții. Un oraș-zăpadă care e atât de viu în mine. În care cuvintele îndepărtate au înțeles pentru că toată lumea le recunoaște. Cămin. Poezie cântată.

Colindele sunt poezii despre credință. Despre case în care oamenii îl așteaptă pe Domnul Sfânt cu colaci pe masă. Poezii despre Maica Sfântă care născu Fiu. O credință neîntinată de iubire de sine. O credință arhaică. Credința bunicilor mei care s-au născut și au murit în inima unui sat de munte nemuritor. Un sat care s-a așezat în valea dintre munți și care trăiește abia conștient de restul lumii. În care se face foc în sobe din lut. În care femeile cos și bărbații lucrează la pădure. Unde duminica e zi sfântă de sărbătoare. Unde cuvântul amar e atît dulce. Iar norocul e ceva ce ți se dăruiește sau nu la naștere. De zâne ursitoare. Oameni a căror credință e inocentă. Neprihănită. Nemuritori de rând. Colindele îl aduc pe Dumnezeu.

Colindele nu sunt doar cântece de Crăciun. Colindele sunt trecut. Și apartenenta de el.

 

Ceață, vânt, zăpadă și tăcere
Raza lunii fâlfâie tăcut
Inima c-o molcomă durere
Își aduce aminte de trecut.

 

 

 

Anunțuri

Un gând despre „Definiția colindului

  1. Aura Atudorei spune:

    Ce frumos ai descris colindul. Cred ca este unul din cuvintele alea greu de tradus, ca dorul…
    Craciunul este miros de coaja de portocala incalzita pe plita din bucatarie, obraji inghetati dezmortiti de caldura navalnica din casa, brad incarcat de dulciuri si beculete sclipitoare, copii cantand din toti rarunchii „Domn, domn s-a-naltat”, racitura cu mamaliga, Hrusca…si pe alocuri Home alone.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: