Odă orașului-zăpadă

IMG_1269

 

Niciodată nu mi-au iertat plecarea. Simt asta. Nici eu nu le-am spus exact de ce am plecat. I-am lăsat pe ei să înțeleagă ce vor. Am luat un tren de noapte și asta a fost tot. Atunci mi-am dorit însingurare și departe. Nu am ținut cont de faptul că, odată ajunsă undeva, mă voi lega de alți oameni. Nu mi-au iertat plecarea. Fiecare în felul său.

Munții negri-albăstrui s-au încăpățânat să mă urmeze. Nu s-au lăsat înduplecați de rugămințile mele șoptite. Fetițo, mi-au spus, munții cu brazii lor nu au urmat niciodată pe nimeni. Asta ar denota nestatornicie. Aici e locul lor. Ei sunt Locul. Pe ce să se așeze zăpada iarna dacă nu pe crengile brazilor și pe acoperișul caselor sporadice? La rădăcina cui să crească ferigi și flori mici, mov care se hrănesc din liniștea pădurii? Și în hățișurile cui să se încurce tulpinele arțăgoase ale tufelor de zmeură?

 Casele evreiești de pe strada Șase Martie mi-au întors și ele spatele. Demn, cunoscându-și foarte bine valoarea. Au pereții înalți, scorojiți de ploile mov-albăstrui. În orașul-zăpadă plouă repede. O răbufnire a naturii care a înghițit prea mult praf. Stelele evreiești încă se mai disting la geamurile rotune ale ultimului cat. Lipsite de glorie însă răbdătoare. Ca o fecioară bătrână care încă așteaptă să îi vină vremea. Nu ademenește. Așteaptă. ילדה, mi-au spus aproape în cor, suntem legate cu sânge de locul acesta. Pe zidurile noastre e scrisă istoria orașului. Camerele noastre au găzduit suflete hăituite. Geamurile noastre au primit lumina soarelui în zile când răsăritul nu era de la sine înțeles. Când Lumina se câștiga prin răbdare. Îi așteptăm pe cei alungați. Unii au știut să se întoarcă. Alții s-au pierdut. Dar noi încă îi așteptăm.

[Ingenuu, am gândit eu. O candoare mincinoasă. Un motiv care să le mențină în viață. Care nu le permite să se sfărâme. Din cauza ploilor mov-albăstrui. Și a efemerității.]

Au început să vorbească tainic între ele. Își reluaseră sobrietatea. Ca niște bătrâne severe, cu haine austere, cu gulerul de un alb imaculat, scrobit. Aduse de spate dar impunătoare prin statornicia lor. De modă veche.

Nu, nu mi-au iertat plecarea. Simt asta. Unii m-au pedepsit așteptându-mă un timp. În loc să mă aștepte mi-aș fi dorit să mă urmeze. Adevărul e că nu am cerut asta explicit. Nu poți să ceri cuiva să te protejeze. Să trăiască un timp în umbra ta. Nu îndelung. Atât cât să găsești curajul să te oprești într-un loc. Și să începi să construiești. Să îți ridici un oraș-surogat din temelii. Nu, nimeni nu ar fi putut să mă urmeze. Nu era drumul lor. Nu m-au iertat. Dar nici nu mi-au făcut vreun rău. Nimeni nu mi-a făcut niciun rău niciodată. M-au pedepsit tăcând. Până când tăcerea lor a devenit atemporară. O stare de a fi. Ca o iarnă lungă, rece care sub zăpada ei ascunde zumzetul insectelor de vară.

Bătrânul cazinou m-a privit mult timp în tăcere. Copile, mi-a spus, te cunosc încă de când nu știai că există văzduh. O copilă cu ochi verzi-cenușii. Un suflet colțuros, nerotunjit. Cine ai devenit? m-a întrebat. L-am privit blând. În ninsoarea de afară părea murdar. Decăzut. Lipsit de putere. Istovit. Nu de trecerea timpului, ci de tristețe. O tristețe care îți împăienjenește ochii. Un trup mort cu suflet abia viu. Ca flacăra unei candele pe care gerul amenințător o stinge. În urma ei lasă întuneric. Un cazinou care amenință să se dărâme sub greutatea sufletului. Ploile mov-albăstrui de peste ani îi rupseseră cu dinții din piele. Din loc în loc i se vedea carnea cărămizie, de un roșu-sângeriu, rece, mort. Bucățile de piele rămase erau de un galben livid. Un cadavru în care sufletul se încăpățâna să moară. Un sulfet colțuros, nerotunjit.

Tu cine ai devenit? l-am întrebat răzbunătoare.

Vremelnicie, mi-a răspuns stins.

L-am mângâiat un timp pe părul alb. Cum mângâi un bătrân pe pat de moarte.

Copile, mi-a spus încet, a început să ningă.

 

Ninge vremelnic.

 

 

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Odă orașului-zăpadă

  1. Cosmisian spune:

    O revenire ce promite chiar revenire? Poate o scriitoare sa nu scrie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: