Bocadillo de jamón

Tarragona

Domingo de Ramos

În Țara-Soare erau Floriile. El Domingo de Ramos. Cu părul încă ud urcam Rambla în căutarea unei florării. Soarele era blând și bun și mă simțeam răsfățată. Urma să plec în seara acelei zile și îmi părea rău că nu mă născusem acolo. Ca să nu fiu nevoită să plec. Copiii purtau crengi galbene de palmier de diferite mărimi, împletite ingenios. Mergeau la Biserică să sărbătorească  la Entrada a Jerusalén. Atmosfera casnică îmi cucerise inima încă din dimineața zilei precedente când am mers cu Fata-persană să mâncăm un bocadillo în magazinul bunicului. Trebuie să ne trezim de dimineață, mă prevenise Fata-persană. În momentul în care i se termină pâinea bunicul închide magazinul. Un bătrân care face bocatas dis-de-dimineață până i se termină pâinea mi s-a părut mult mai util unei societăți decât un rege căruia coroana îi îngrădește libertatea de a fi obișnuit. Nu ne-am trezit devreme, iar bunicului i se terminase pâinea.

La prima florărie m-am oprit. Cinco rosas, i-am spus vânzătoarei. În timp ce ea îi împacheta mult prea complicat m-am uitat la vânzătorii de foi de dafin. Nu văzusem niciodată atât de multe foi de dafin. Ramuri de un verde-jad. Mă întrebam dacă folosesc și altui scop decât aceluia de a aroma mâncarea. I-am mulțumit vânzătoarei pentru buchetul de trandafiri și m-am îndreptat grăbită spre apartamentul din apropierea autogării pe care îl închiriasem cu Fata-persană. I-am dăruit florile, era ziua ei. Nu din partea mea, ci din partea soțului ei care se afla pe un alt continent. Florile astea sunt de la soțul tău, i-am spus. M-a rugat să îți scriu și un mesaj dar nu am avut pix: Happy Birthday! Far but with you. Mi-au dat lacrimile. Și ei. Don’t shoot the messenger, am glumit ca să o fac să râdă. Mai târziu m-am gândit că mai bine o lăsam să plângă.

Sábado

Sâmbătă dimineața, după ce bunicului i se terminase pâinea, am luat micul dejun într-o cafenea. Bocadillo de jamón avea gust a aer blând de primăvară, a mare de un albastru limpede și a dragoste de oameni. O dimineață atemporală când te simți binecuvântat că exiști. Un moment în care ai acces la sufletul tău, când ești atât de aproape de tine încât ponderabilitatea trupului tău dispare. Pentru că nu mai ești trup. Ești altceva. Ești dragoste de oameni și de viață. Ești autenticitate. Contezi. Ești o lumină care arde viu. Ești frumusețea de a împărți viața cu oamenii de la masa vecină. Cu oamenii de la etajul trei din clădirea ta. Cu oamenii de la alt departament în instituția în care lucrezi. Cu oamenii care se grăbesc la metrou într-o dimineață sumbră. Cu oamenii care s-au întins pe iarbă în timpul pauzei de prânz. Care s-au descălțat pentru a se uni cu pământul încă jilav. Cu Oamenii.

Viernes

În avion, în drum spre Țara-Soare cerul era de un mov-asfințit. Mov-transparent. Mov-aterestru. Mov-condescendent. Mov-uterin. Pământul părea învelit într-o placentă de bumbac moale, mov. Un strat protector pe care oamenii nu îl conștientizează dar pe care unii îl simt. Îl numesc Dumnezeu. Un mov în care sufletele se scăldau împăcate. Am simțit atunci că locuiesc pe un Pământ care nu e lăsat la voia întâmplării. Un Pământ pe care fiecare își găsește utilitatea în comunitatea din care face parte.

Epilog

Bunicul pregătește bocadillos de o viață întreagă. Pereții magazinului erau garnisiți cu articole din ziare. Pagini galbene înrămate în care munca lui pentru comunitate era lăudată. Orașul se schimbase mult de pe vremea când viața era mai ușor de deslușit. Când rostul unui om se restrângea la o comunitate mică. Când el Domingo de Ramos era pentru toată lumea. Când înțelesurile nu erau tălmăcite. Când cu toții credeam, iar movul-bumbac care înconjoară Pământul se veda cu ochiul liber.

Apartenență.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: