Femeia-în-Mov

-Alo? Da?

I-am auzit vocea plângăreață și înainte să îmi dau seama că am trezit-o din somn m-am gândit că plânge. De fiecare dată când o sun, inima mea se oprește preț de câteva milisecunde. Se oprește din curiozitate, așa cum un copil se oprește cu gura ușor deschisă în fața a ceva ce nu a mai văzut niciodată: o jucărie nouă în vitrina unui magazin, un nou coleg de clasă care nu îndrăznește să te privească în ochi, un țipăt care pare să spargă gâtul mamei în mii de cioburi dar care nu îi clintește tatălui nici măcar un mușchi facial.

-La … la mulți ani! mi-am făcut curaj.

-Mulțumesc mult, a răspuns ea cu o voce veselă, preschimbată care nu mai trăda nimic din tonul plângăreț de adineauri. Adormisem…

-Multă sănătate și bucurii, prinsesem eu curaj.

-Mulțumesc mult, a repetat și apoi a tăcut.

În secundele de tăcere m-am gândit că o mie nouă sute cincizeci e demult. Nu ea era neapărat bătrână, doar anul în care se născuse era foarte îndepărtat.

-Sunt obosită, a reluat ea conversația. Mai sunt atât de multe cărți de sortat și aranjat. Fratele tău vine miercuri acasa, îl voi ruga și pe el să mă ajute. A spus că nu stă decât două zile dat știi cum e el, două zile înseamnă două luni.

În urmă cu o săptămână primise biblioteca nouă. Pe cea veche, dintr-un lemn masiv și ros la colțuri, o dăruise unor rude de la sat. Împreună cu câteva sute de cărți pe care nu le considera importante. Însă restul, imposibil de intuit câte la număr, încă trebuiau aranjate pe categorii, edituri, autori. O sarcină pe care o primisem de multe ori în copilărie și căreia nu îi duceam dorul.

-Te-ai uitat în cutiile pe care le-ai primit pe numele meu săptămâna trecută? am deschis lupta. Strategia era bine stabilită cu mult timp înainte și mă simțeam stăpână pe mine. Oarecum.

– Care cutii? Nu! a ridicat vocea de parcă atunci își amintise de existența lor. Niște cărți, așa ai spus. De la o editură. Mă întreb câte cărți mai ai de gând să cumperi și unde o să le pun pe toate.

Am inspirat aerul umed din living cu miros de detergent și nu am spus nimic. Strategia trebuia revăzută și nu aveam decât câteva secunde pentru asta.

-Nu sunt cărți pe care trebuie să le pui în bibliotecă, am spus calm, încet. Sunt cărți scrise de mine. De fapt o carte în mai multe exemplare.

-Da? a spus mirată. Nu am știut! Felicitări! Dacă aș fi știut…

Nu și-a terminat propoziția și nici eu nu i-am cerut să o facă.

-Acum vreo doi ani, trei chiar am început să scriu o carte. Și a durat mult până am terminat-o dar acum se află în cutiile pe care le-ai primit și aș vrea ca astăzi, de ziua ta, să deschizi o cutie și să iei o carte. E cadoul meu pentru tine. Ești prima persoană care atinge o carte scrisă de mine în varianta ei de carte … adevărată.

Mă gândeam că dacă aș fi început să îi explic ce e un e-book m-aș fi îndepărtat de la subiect. Și că dacă nu îmi stăpânesc lacrimile din gât aș fi fost cel mai prost strateg, nedemn de planul elaborat pe care îl revizuisem de zeci de ori. Nu a spus nimic.

-Aș vrea să te rog, am continuat profitând de liniște, să ai răbdare când citești cartea. Să o citești încet, fără să te grăbești. Și să nu mă judeci. Să marchezi textul cu un creion și când vin acasă îți voi explica tot ce vrei să știi. Poți să scrii pe ea, e doar o bucată de hârtie, m-am auzit asigurând-o și mi-am jurat să îmi revizuiesc strategiile de acum înainte de sute de ori, nu doar de zeci.

-Bine, a spus calm.

Atât. Bine.

-Unele lucruri sunt foarte simbolice, am continuat și m-am simțit mai liniștită. Mă simțeam de parcă împărtășeam un secret unei prietene apropiate. Un secret pe care îl păstrasem prea mult timp. De exemplu, numele personajelor se schimbă la jumătatea cărții pentru că și noi ne-am schimbat după ce s-a întâmplat. Tu ești unul din personaje, Femeia-în-Mov, dar apoi devii mama. Mă întrebam dacă pentru ea avea vreun sens ceea ce spuneam.

-Mov, a repetat ea gânditoare. Pentru că movul e culoarea mea preferată. Vocea îi era în continuare calmă. Dacă tot ai menționat movul, orhideea de la tine își face de cap! Cu renovarea asta am dus-o la tanti Vali și are zeci de flori de un mov superb! Nicioată nu a fost atât de înflorită.

-Mă bucur, i-am spus.

Mă simțeam ușurată și neașteptat de liniștită. M-am gândit că legătura ei cu cotidianul și nimicurile lui era fascinantă. Și că poseda un talent straniu de a relata orice discuție, oricât de spirituală, la un obiect sau o întâmplare care tocmai avusese loc. La ceva tangibil, concret, pământesc. Un fel de incapacitate de a conferi abstractului importanța pe care o merită. M-am gândit la cuvântul matter-of-factness și la incapacitatea mea de a-l traduce în acel moment. Textual, literal. O calitate pe care fratele meu trebuie să o fi moștenit de la ea, pe când eu probabil că îi datoram tatălui meu abstractismul melancholic, constanta detașare voită de tot ce e teluric.

– Voi citi cartea când mă liniștesc cu renovarea asta, a concluzionat ea. Mulțumesc!

După zece minute, când am auzit telefonul fix sunând, am ezitat să răspund. M-am gândit că pe lângă capacitatea de a concretiza inconcretizabilul, mai poseda și puteri miracluoase prin care putea să citească o carte în zece minute.

-Am citit doar coperta din spate, mi-a spus fără nicio intoducere. Pentru că esența mea e un zid de cărămizi roșii care, pe alocuri, sângerează, a citit ea cu voce tare. M-a impresionat foarte mult. Am vrut să știi asta. Și a închis la fel de teluric cum începuse. Literal. Textual.

Anunțuri

2 gânduri despre „Femeia-în-Mov

  1. CI spune:

    Multumesc, Cristina. Atat pot sa spun acum, mult mai mult ai iscat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: