Arhivele lunare: Octombrie 2016

Biserica

Afară e o noapte imponderabilă,

Muzica de pe stradă a încetat.

M-am bucurat când nu am mai auzit-o.

Era supărătoare, comună și lipsită de grație.

 

Ceva din mine vrea să fiu trează,

Să îmi veghez corpul obosit,

Să îl îngrijesc poate,

Să îmi contemplez zâmbetul sarcastic

Și sânii încă tineri.

 

În vederea de la tine e încă vară.

Câțiva nori mâzgâliți pe cer.

O biserică pe turnul căreia se odihnește falnic un cocoș de aur.

Neogotică, din lemn.

Mă întreb daca e aceeași biserică în care cineva cânta la pian.

 

Un concert mai mult decât o rugă, ți-am menționat.

În biserica noastră totul e atât de trist.

Nu e adevărat, m-ai contrazis.

M-am simțit rușinată.

Nu aș fi vrut să te supăr.

 

Ascultă, mi-ai poruncit.

Vuietul din mine mă asurzește

Ca trecera unui tren pe un pod de fier.

Un țipăt sfâșietor, care îți ucide rațiunea.

 

Câțiva copaci și mult cer.

Nimic ieșit din comun.

Transparent!

Atât de deslușit încât nu îmi dau seama dacă se ascunde un mesaj în spatele ei.

 

Am senzația că îmi știi adresa pe de rost.

Nord, o mie nouă sute doisprezece.

Liniștește-te, mă rogi.

Nu pot.

Anunțuri