Arhivele lunare: martie 2019

Țipătul păunilor

Paun

Prolog

Demult, în Țara-mamă, oamenii plantau păduri pentru a face umbră animalelor.

În satul Străbunicii oamenii trăiau frumos, ca într-un dans armonios cu anotimpurile.

 

Primăvara

Copiii se bucurau de întoarcerea păsărilor călătoare

Ne imaginam țările unde ele petrecuseră iarna

Fără să fi văzut vreodată o altă țară

Dar Bunica ne spunea că sigur există.

Un atlas geografic pedepsit de timp și decolorat de soare constituia dovada;

Bunica fusese învățătoare și știa totul

Despre păsări și țări îndepărtate și mări și oceane

În vâltoarea pârâului din fața casei căutam mări albastre și pline de pești argintii.

Acum, când am văzut atât de multe mări și oceane, caut în valurile lor neliniștite vâltoarea pârâului din satul Străbunicii.

Pești argintii se scaldă în mâlul cald,

Niciodată nu am mai regăsit liniștea pe care o simțeam privindu-i.

 

Vara

Oamenii din satul Străbunicii fac fânul.

Soarele e fierbinte și miroase a iarbă secerată,

A flori de câmp și a pământ crud.

Copiii aleargă gălăgioși printre brazdele doborâte;

Sub una din brazde am găsit odată un cuib de prepelițe.

O adunătură speriată care face un zgomot asurzitor – un plânset amarnic după pasărea-mamă.

Unul din cosași mă ajută să îl mut la umbră ca să nu îi ardă soarele.

Mama se întoarce mereu la cuib, mă asigură.

Noaptea nu am putut să dorm. Așteptam pasărea-mamă, iar gândul unui cuib părăsit mă înspăimânta cumplit.

A doua zi nu am mai găsit cuibul. Nu, nu fusese doar un vis.

Cosașul care mă ajutase ar fi putut să fie dovada.

Doar că în dimineața aceea nu venise să ajute la fân.

 

Toamna

Începea mereu cu o brumă deloc amenințătoare.

Un strat delicat de gheață peste iarba încă în putere.

Păunii se trezeau mai târziu, iar țipetele lor erau mai blânde,

resemnate parcă.

Când serile veneau mai repede ne întorceam în Orașul-zăpadă.

Bunica ne pregătea de școală,

Ne cumpăra haine și papuci noi.

Avea să ne fie dor de vară, de ulița cenușie, de Străbunica și de păuni.

Orașul-zăpadă e între munți, era singurul oraș din lume pe atunci.

Acum, când am văzut atât de multe orașe, caut pe străzile lor mirosul de frunze moarte, de pădure udă și de lemn secerat pentru foc.

Nicăieri în lume nu am mai regăsit mirosul de zăpadă timpurie.

 

Iarna

În satul Străbunicii se așternea tăcerea.

Femeile țeseau liniștite așezate pe marginea patului.

Bărbații povesteau despre vara care a trecut, despre lemnul adus din pădure și recolta care anul ăsta nu fusese bogată.

Dar Dumnezeu e blând cu oamenii și de-ale gurii sunt.

Păunii refuză să țipe iarna. La ce bun?

Zilele sunt scurte și oamenii tăcuți.

 

În Orașul-zăpadă a nins azi-noapte.

E ger și totul a amorțit.

Tata e plecat de câteva săptămâni și ne întrebăm dacă se mai întoarce.

Bunica ne așteaptă cu mâncarea caldă când venim de la școală.

Ne facem temele și nu vorbim mult.

Seara citesc în fotoliul de lângă sobă.

Despre lumi fermecate pe care mi le închipui îndepărtate.

Acum, când o parte le-am recunoscut în călătoriile mele, nu mi se mai par atât de ireale.

Orașul-zăpadă însă a devenit fermecat, îndepărtat și tainic.

Niciunde în lume nu ninge ca acolo.

 

Epilog

Copila mea, când vei înțelege, îți voi povesti despre satul Străbunicii

și despre păunii fermecați.

Despre oamenii a căror viață demult era un dans de anotimpuri,

Despre scorușul din spatele casei și pădurea fermecată unde unchiul tău și cu mine eram cei mai buni prieteni.

Despre Bunica și tot ce am învățat de la ea.

Despre tata și dragostea lui de oameni, de cărți și de călătorii.

Despre Orașul-zăpadă unde ninge feeric peste casele evreiești.

Despre timpurile când oamenii plantau păduri pentru a face umbră animalelor.

 

Reclame