SERENDIPITY 3

M-am gândit ca în fiecare an de ziua ta să-ți scriu o poezie,

Un gest ușor ridicol și neînsemnat dar ce altă armă am eu împotriva morții decât CUVINTELE?

Cuvintele pe care le ascultai cu un zâmbet în colțul gurii și îmi spuneai:

Bebe, nimeni nu se pricepe mai bine la cuvinte decât tine

Dar eu mă pricep la oameni.

Era o oarecare concurență între noi și cu toate astea ne iubeam.

Mai târziu mulți bărbați au concurat cu mine,

Însă concurența lor nu era nici pe departe atât de dulce și blândă ca a ta.

M-am gândit că mai am timp de vreo treizeci de zile de naștere,

Deci treizeci de poezii.

Voi fi bătrână și, după ce o voi scrie pe ultima,

Le voi publica într-un volum pe care îl voi numi ’The Book of Life’,

Cartea vieții, nicidecum Cartea morții.

Pentru că ce altă armă am eu împotriva morții decât umorul meu sarcastic,

La care răspundeai amuzat și îmi spuneai:

Bebe, lasă glumele în seama mea pentru că eu sunt simpatic.

În fiecare poezie, în fiecare an, îți voi spune ce s-a întâmplat, ce ai pierdut

De vreme ce te odihnești (nu că ai fi fost obosit) sub pământ la Argestru,

Unde te-am vizitat de curând cu Mariana.

Ți-am pus lumânări albe, Mariana a făcut curățenie pe mormânt, așa cum face ea mereu,

Și mi-a spus fără milă că dacă eu nu aș fi plecat, tu nu ai fi fost acolo, sub pământ, la Argestru.

Și, știi, are dreptate.

Și cu toate astea eu am plecat și tu ai înțeles, așa simt.

Decembrie a fost o lună cumplită.

Știi de mama.

Mi-am închipuit cum va fi înmormântarea ei de sute de ori.

Am scris și o poezie despre asta pe care nu îndrăznesc să o public, e atât de tristă!

Am găsit-o într-un pat de spital,

Atât de obosită de viața asta și de problemele din ea,

Încât am crezut că a renunțat.

Dar nu a renunțat, nu încă.

Știi, dacă m-ar întreba cineva ce am făcut în vacanța de Crăciun,

Aș putea să îi spun că i-am salvat viața mamei.

În rest nu am avut timp de nimic altceva.

Am fost și pe la ai tăi.

Mariana a plâns în mașină după ce am plecat de acolo.

A zis că nu ar fi trebuit să treacă pe acolo în absența ta,

Am încercat să îi spun că tu ai murit,

Dar se încăpățânează să nu creadă, să nu accepte.

Am încercat să o consolez, nu cred că am reușit.

Mami și tati sunt bătrâni și bolnavi.

Poza ta atârnă de un perete și casa pare să fie construită în jurul ei,

E ca și cum, dacă cineva ar lua poza ta de pe perete,

Casa s-ar dărâma.

Tu înțelegi ce înseamnă asta?

M-am întâlnit și cu prietenul tău cel mai bun,

Mergea să bea o cafea.

Ochii lui sunt triști, e de înțeles.

Nu am vorbit despre tine.

E din ce în ce mai greu să vorbim despre tine deși toți ne gândim mereu la tine.

Dar știi cum e, durerea se transformă în tăcere

Și tăcerea se transformă în ceva ce îți crește sub ochi

Și se așează pe fața ta și nu mai pleacă niciodată de acolo,

Devine parte din tine.

Devine … tu.

Nimic nu mai e serendipitous la viața asta pe care o trăim toți în absența ta.

Au început războaie între timp,

Și cu toate astea,

În timp ce eram într-un avion și priveam spre Pământ

M-am gândit că, de sus, Pământul pare Rai

La fel cum, de jos, Cerul pare Rai.

Un râu maiestuos șerpuia prin nu știu ce țară

Și mă gândeam că priveliștea lui Dumnezeu nu e chiar atât de rea.

Doctorul mamei care ne-a dat vestea bună a spus ’Dumnezeu a fost cu noi’

Cuvintele lui m-au alinat.

Ce e mai frumos decât un om al științei care crede în Dumnezeu?

Nicăieri în Europa de vest un doctor nu ți-ar spune asta.

Să nu uit! S-a redeschis Cazinoul din Dorna.

Nici nu am reușit să merg să îl vizitez,

Poate nici nu voi merge vreodată.

Mi-e de-ajuns să știu că se înalță mândru iar peste drum de pod,

Dorna e unul din orașele din lume unde un pod e mai important decât orice alt loc.

Un pasaj simbolic, unul pe care l-ai traversat de sute de ori cu mine, noaptea, când veneam de la discotecă

Și viața încă era bună cu noi.

Primul campionat de ciclo-cross a avut loc iarna asta, la Dorna.

Ți-ar fi plăcut să îl vezi.

Îți plăceau evenimentele astea exotice,

Ce e mai interesant decât să te dai cu bicicleta pe zăpadă, prin Foișor,

Într-un oraș de munte cu Cazinou și cu un pod peste care au agățat lumini de iarnă care te fac să te simți mai bine.

Orașul ăsta pe care l-ai iubit atât a murit pentru mine o dată cu tine.

Ai murit și ai luat un oraș întreg cu tine.

Cine se mai poate lăuda cu asta?

Închei.

Oricum nimic nu are sens.

Și dacă te întrebi de ce fiecare poezie despre tine se cheamă Serendipity

Răspunsul e simplu: pentru ca ți-ai tatuat cuvântul ăsta pe braț,

Pentru că nimeni, în afară de noi doi, nu l-a înțeles cu adevărat,

Și pentru că trebuie să treci prin iad ca să scrii o poezie,

Ceva extrem de greu de explicat în cuvinte,

Oricât de bine m-aș pricepe eu la ele.

Fie, tu te pricepeai mai bine decât mine la oameni.

[14 februarie 2024]